Ofertele agentiilor de turism pentru vacanta de iarna sunt mai putine in aceasta perioada, dar inca se mai gasesc locuri in care se poate face o rezervare de ultim moment pentru noaptea dintre ani.
Sapanta, Mexic sau Poiana Brasov – destinatii de ultimul moment pentru petrecerea dintre ani Cum nici noi nu am avut timp sa ne facem rezervari pentru vacanta de iarna, am apelat la solutiile de ultim moment. Astfel, nu mica ne-a fost surpriza sa descoperim oferte mult mai bune decat in urma cu doua luni. Asa ca iti prezentam cateva oferte care noua ne-au facut cu ochiul. Daca nu vrei sa pleci din tara, la indemana sunt statiunile deja consacrate de la noi. Astfel, poti petrece Revelionul la Predeal cu aproximativ 300 de lei/ 3 nopti. Pe de alta parte, Poiana Brasov este unul dintre locurile cu cele mai scumpe sejururi de final de an. Hotelierii din zona ofera in special servicii all-inclusive si preturile sunt in jur de 3.200 de lei/ 5 nopti/ hotel de 4 stele. Mai exista si varianta petrecerii doar a noptii dintre ani la un restaurant sau la un club. In functie de locatie, meniul pus la dispozitie, lista de bauturi si genul de muzica, preturile variaza de la 40 de euro / persoana pana la 120 de euro / persoana. In general, toti organizatorii acorda discounturi pentru grupurile mai mari de 10 persoane. O alta varianta la indemana pentru cei mai aventurosi din fire este sa aleaga traseul pe cont propriu. Adica, tot ce trebuie sa faceti este sa va urcati in masina si sa porniti la drum, putand alege sa vizitati Bucovina, unde cu siguranta gasiti cazare la pensiunile inscrise deja in circuitul agroturistic. Si daca vreti un sfarsit de an cu iz traditional, mergeti pana la Sapanta. Exista si posibilitatea statiunilor de pe litoralul romanesc. Astfel, pentru patru nopti de cazare intr-un hotel de patru stele din statiunea Mamaia platesti 924 de lei. Pretul include 4 nopti de cazare cu demipensiune, cina festiva de Revelion, surprize si o sedinta de sauna gratuita. Si totusi, daca ofertele din Romania nu va incanta, aflati ca cele mai ieftine destinatii posibile din strainatate la finalul lui 2009 sunt urmatoarele: in Bulgaria, la Balchick, cu 128 de euro, beneficiati de un sejur de 3 nopti cu pensiune completa de persoana, fara transport. In Grecia, la Salonic, un sejur de 5 nopti cu mic dejun/ persoana, fara transport te costa 115 de euro. Exista si varianta statiunii Paralia Katerini, la 79 de euro, unde poti beneficia de un sejur de 4 nopti fara masa/ persoana, fara transport. Si daca banii nu sunt o problema puteti alege o destinatie exotica asa cum este Mexicul, Bali sau Insulele Capului Verde, unde ofertele last minute pentru Revelionul 2010 pornesc de la 1400 de euro/persoana pana la 3500/persoana pe 6 zile de cazare in hoteluri de 4 stele, all-inclusiv. (A.K)